Când femeile din blogosferă se-ntâlnesc: #bloggeritebacau

Mai e puțin până mâine, 9 mai, când particip la prima întâlnire de #bloggeritebacau. Și zău vă spun că am niscaiva emoții. Se petrec foarte multe în viața mea, iar timpul devine mai rar ca titanul. Vin dintr-un loc, plec în altul, multe de făcut, multe de învățat. De multe ori îmi dau seama nici nu mai am timp să constat pe moment ce se-ntâmplă..și ce învăț, decât după ce am parte de câteva momente de reflecție individuală. Dar nu asta contează, ideea este că mă simt cumva bine așa. Într-un procent destul de ridicat îmi place ceea ce fac, iar ceea ce nu îmi place încerc ușor-ușor să elimin din viața mea.

O bucată de vreme am lăsat blogul la o parte, dar nu și blogosfera, așa că mi-a fost dificil să nu mă intersectez online cu Anca Balaban. De când am „descoperit-o” sunt încântată…și o admir pentru ceea ce face cu blogul ei, dar și pentru comunitatea bloggerițelor din zonă.

Când femeile din blogosferă se-ntâlnesc, lucrurile devin organizate 🙂

Aștept cu nerăbdare întâlnirea de mâine pentru că știu efortul pe care l-au depus cele care s-au ocupat de organizare: locație, organizarea noastră a participantelor, discuțiile cu partenerii și sponsorii, alegerea temei, alegerea discuțiilor…toate acestea mă bucură. Mă bucur să văd că există persoane care încă fac lucruri frumoase din pasiune, mă bucur să văd că încă există persoane cu inițativă!

Mă opresc aici, pentru că mâine vă voi povesti mai multe de la această întâlnire. Până atunci însă gândiți-vă la asta:

Exact așa mi-a zis și mama, doar că ea a mai adăugat că trebuie să învăț și să muncesc. Mereu a accentuat ideea de a nu fugi de muncă și de a învăța mult, de a explora și de a mă plimba. Nu știu acum visul căreia dintre noi două (eu și mama) se-mplinește…:)

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.