De ce m-am lăsat de scris?

Share

Adevărul e că din prostie. Altfel nu îmi pot explica cum am reușit să las să-mi scape din obicei ceva ce îmi aducea bucurie și le era de folos și altora.

Apoi dacă mai stau să mă gândesc puțin…probabil și din cauză că am plecat din România, inițial pentru 6 luni, acum sunt pentru o perioadă nedeterminată. Am simțit că poate ce vreau eu să scriu nu îi interesează pe alții.

Deși adevărul e că m-am lăsat de scris atunci când am început să lucrez într-o instituție publică. Pentru că nu vroiam ca ideile mele, percepțiile mele să îi influențeze pe alții. Mi-am format opinii pe care doar eu le pot duce, înțelege, foarte personale și legate de capacitățile mele. Capacități care în unele situații erau ridicate, în altele la limită.

Înainte….înainte scriam despre lucruri mărunte ce produceau diferențe mari, apoi cu timpul am pierdut libertatea lucrurilor mărunte și am devenit prizioniera lucrurilor mărețe (este doar o metaforă). Am uitat să mă bucur de stropii de ploaie, am uitat să zâmbesc și eram doar supărată cu lumea nu era așa cum vroiam eu. Ehe, destul de ironic, pentru că eu știam că lumea nu poate fi așa cum vreau eu și că sunt șanse foarte mari ca cum vreau eu să nu fie cum ar trebui să fie. În fine mă opresc aici pentru că e de prisos să insist pe un subiect care nu are nimic de a face.

Blocajul de a scrie apare la fiecare cu siguranță. Eu nu știu dacă l-am depășit încă, însă știu că mi-e dor să scriu.

Și sper să-mi revin din blocajul de a scrie. Și așa cum mi-am revenit din altele, precum o depresie, sunt încrezătoare că în curând îmi voi reveni și voi scrie.

Voi ce ați vrea să citiți scris de mine? Experiențele mele în Lisabona? Experiențele mele în general? Filosofiile mele de viață?  Opinii, păreri, povești, despre oameni? Sunt curioasă dacă m-ați citi și de ce ați face-o. 🙂

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *