Toate-s vechi și nouă toate

Una dintre poeziile scrise de M. Eminescu, pe care o ador și mă mai trezesc așa din când în când să o recit este „Glossa”.  Nu, nu „Luceafărul”. Niciodată nu am știut să recit mai mult decât o strofă, prima strofă. Însă am citit poemul cu entuziasm și răbdare. Îmi amintesc că m-am și minunat la vremea aceea cât de lung este. 🙂

Dor De Eminescu – Lisabona, 13 ianuarie 2018

Așadar când am aflat că voi avea ocazia să aud poezia lui Eminescu recitată în Lisabona, mi-am zis că nu pot lipsi. Și nu că a fost doar recitată, ci a fost celebrată. Agenda celebrării, dacă îmi permiteți, a fost următoarea:

  • recitat excepțional: Ion Caramitru.

Orice s-ar spune despre el, vă zic că mie mi-a plăcut cum a recitat. M-a făcut să tresar, să reflectez, să vreau să mă apropii  ca să aud mai bine. Să „aud” nebunia și genialitatea poetului. De restul nu mă pronunț. Nu citesc presa și cred că uneori e mai bine. La urma urmei nu suntem perfecți.

  • fond muzical: la clarinet, maestrul Aurelian Octav Popa.

Muzica maestrului nu a fost ca un simplu fond muzical, ci a completat cadrul impus deja prin recitare. A fost exact ca acea picătură chinezească pentru sufletul nostru. Al celor prezenți.

  • Publicul iubitor de poezie și cu dor de casă, de limbă.

Aș vrea să pot estima câți am fost, dar mi-e greu. De felul meu nu mă pricep la aproximări. Însă cred că e prea puțin relevant numărul. Sala a fost plină. Iar sala are o acustică de excepție.

Ca la fiecare celebrare avem parte, sau eu am avut parte de momentele de 1 la 1. Acel moment în care te afli cu tine însuți pentru câteva secunde și reflectezi, te bucuri, trăiești, simți.

Pentru mine a fost emoționant să îl aud pe Ion Caramitru recitând poezia mea favorită. Cireașa de pe tort a venit când în programul disponibil am găsit o traducere și interpretare în limba portugheză a poeziei. Așa pot să le arăt și prietenilor mei portughezi poezia mea preferată.

Vă va suna ciudat poate, dar nu îți dai seama cât de greu poate fi să povestești cuiva dintr-o altă cultură  preferințele tale culturalo-naționale.

Azi e Ziua Culturii Naționale, la mine acasă. Este ziua în care s-a născut Mihai Eminescu. Și …

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rau și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

De altfel, în încheiere vă zic că l-am cam „chinuit” pe artist când m-am dus și eu ca să-i cer un autograf pentru blog.

Eu: Pentru Monichis, vă rog.

El: Moni …cum?

Eu: Mo-ni-chis!

El: Monichis, cu „k” de la kiss?

Eu: Nuuu, e Monichis cu „chi” de la „chiț-chiț.”

Într-un final am reușit, împreună. 🙂

PS: dacă vi se ivește ocazia să mergeți să vedeți spectacolul #DorDeEminescu, vă recomand din suflet să o faceți. Mă bucur pentru fiecare clipă în care am fost acolo.

Mai multe fotografii și video găsiți pe paginile de facebook: Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona. Două instituții cărora le datorez modul în care îmi alină dorul de țară și de limbă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.